Surse
Un accident rutier s-a produs în această seară pe șoseaua Ghizdarului din municipiul Giurgiu, fiind implicate trei autoturisme, dintre care unul staționat la momentul impactului. Din primele informații, un tânăr de 22 de ani a fost rănit și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații.
Ceilalți doi bărbați implicați au fost monitorizați la fața locului, fără a necesita transport la spital. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță și poliția.
Pompierii au asigurat măsurile de protecție împotriva incendiilor, deconectând bornele bateriilor autoturismelor și îndepărtând de pe carosabil elementele rezultate, pentru ca circulația să se desfășoare în condiții de siguranță. Cazul este în atenția poliției pentru cercetări, care vor stabili circumstanțele evenimentului.
Până la această oră, nu au fost comunicate alte detalii despre victimă, iar traficul din zonă a fost gestionat pentru a evita blocajele.


