În acest sfârșit de săptămână, jandarmii giurgiuveni vor fi prezenți în comuna Mârșa pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică pe durata manifestărilor prilejuite de sărbătoarea tradițională Spargerea Călușului și Ziua Comunei Mârșa. Evenimentul reunește localnicii și vizitatorii în cadrul activităților cultural-artistice specifice zonei și marchează încheierea obiceiului călușăresc, una dintre cele mai valoroase expresii ale patrimoniului cultural românesc.
Pentru desfășurarea în bune condiții a manifestărilor, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu vor acționa în teren pentru asigurarea ordinii publice, prevenirea faptelor antisociale și protecția participanților. În acest context, jandarmii recomandă cetățenilor să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, să adopte un comportament responsabil și să supravegheze cu atenție copiii însoțitori pe toată durata festivităților.
Autoritățile subliniază importanța colaborării cu forțele de ordine pentru un mediu sigur pentru toți participanții și pentru buna desfășurare a evenimentelor.


