Surse
21/04/2026
21/04/2026
21/04/2026
22/04/2026
Un grav accident rutier s-a produs în această după-amiază pe DJ 412, în Colibași, județul Giurgiu, implicând un microbuz și trei autoturisme. Evenimentul a determinat activarea Planului Roșu de Intervenție la nivel județean, iar la fața locului s-au deplasat echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu: pompieri din Stația Colibași, Detașamentul Giurgiu și Detașamentul Bolintin Deal, cu o autospecială pentru transport victime multiple, o autospecială de stingere și un punct medical avansat, precum și trei ambulanțe SMURD, patru echipaje SAJ și elicopterul SMURD.
Din primele informații, opt persoane au necesitat îngrijiri medicale. O femeie în vârstă de 52 de ani a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată de urgență la un spital din București. Alte patru persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 58 de ani, au fost transportate către unități medicale din Capitală cu ajutorul ambulanțelor SAJ, în timp ce trei persoane au fost monitorizate la locul accidentului, unele dintre ele refuzând transportul.
Din cele trei autoturisme implicate, unul se afla staționat în momentul impactului. Situația este în continuare în evaluare de către autorități, iar traficul în zonă a fost afectat, fiind recomandate rute alternative până la încheierea intervențiilor și normalizarea circulației pe DJ 412.


